EXCLUSIV HiSky poate opera zboruri comerciale regulate spre SUA (document)

Foto: BoardingPass

HiSky a obținut permisul de transportator aerian străin de la Departamentul Transporturilor (DoT) al Statelor Unite ale Americii.

Compania HiSky a solicitat în a doua jumătate lunii aprilie 2023 autorizațiile necesare pentru a opera zboruri comerciale regulate din și spre Statele Unite ale Americii, detalii aici.

La o lună și câteva zile după solicitare, mai exact în 2 iunie 2023, Departamentul Transporturilor (DoT) al SUA a răspuns pozitiv cererii înaintată de compania aeriană românească.

În urma obținerii acestui permis, HiSky poate opera fără restricții zboruri comerciale regulate și charter între orice aeroport din Spațiul European de Aviație Comună (ECAA) și Statele Unite.

Totuși, înainte de a face acest lucru, aceasta mai trebuie să-și asigure sloturi de aterizare și decolare, aeroporturile mari din State fiind restricționate în acest sens, și să finalizeze alte proceduri necesare pentru astfel de operațiuni.

Compania aeriană românească a confirmat oficial că nu va opera zboruri fără escală între România și Statele Unite, însă, potrivit informațiilor BoardingPass, ar urma să zboare spre SUA de pe aeroportul din Dublin (Irlanda).

Astfel, pasagerii pot zbura cu HiSky din București, Cluj Napoca, Chișinău și Iași spre capitala Irlandei, acestea fiind rute deja existente, iar de acolo mai departe spre Statele Unite.

Datorită faptului că pe aeroportul din Dublin există facilități ale SUA pentru imigrări, procesul de imigrări va fi efectust pe aeroportul din capitala Irlandei, iar pasagerii evită astfel cozile, deseori mari, la sosirea pe aeroporturile americane.

Destinația sau destinațiile exacte din SUA către care HiSky ar urma să zboare regulat sunt necunoscute, în cererea înaintată autorităților americane companiile aeriene nu sunt obligate să precizeze rutele pe care intenționează să le opereze.

De asemenea, momentan este neclar când compania va anunța oficial unde va zbura în State, frecvența zborurilor, data la care vor debuta și când va pune la vânzare biletele de avion.

Dacă totul va decurge așa cum ne așteptăm, până la finalul verii vom deschide deja primele rute către SUA”, a declarat Iulian Scorpan, directorul general al HiSky.

Zborurile vor fi operate spre coasta de est a Statelor Unite cu Airbusuri A321neoLR, compania HiSky având în flotă două avioane noi de acest tip.

Cele două avioane pot transporta 201 pasageri, opt în clasa business și 193 în clasa economică, respectiv 220 de pasageri în clasa economică. Fotografii cu interiorul Airbusurilor A321neoLR HiSky pot fi văzute aici.

Spre SUA mai pot opera zboruri regulate și companiile aeriene românești TAROM, Dan Air (fostă Just Us Air) și Romcargo Airlines (zboruri cargo), însă nici una dintre acestea nu operează în prezent zboruri spre Statele Unite.

Abonează-te la BoardingPass Plus
Abonamentul BoardingPass Plus îți oferă acum acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru și acces la articolele care conțin informații obținute în exclusivitate de BoardingPass.

Deții deja un abonament BoardingPass Plus?

⚠️ Acest articol este proprietatea Aviation Geek SRL (www.boardingpass.ro) și este protejat de Legea dreptului de autor și drepturilor conexe (8/1996). În lipsa unui acord scris din partea Aviation Geek SRL, preluarea informațiilor din acest articol se poate face, potrivit reglementarilor în vigoare, doar în limita a maximum 200 de caractere și precizarea sursei cu link activ! Încălcarea acestor prevederi va fi supusă procedurilor pentru intrarea în legalitate și recuperarea daunelor.





Total
0
distribuiri
2 comentarii
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior

TAROM estimează o pierdere de 62 de milioane de lei în 2023

Articolul următor

Air Arabia ar putea opera zboruri din Emiratele Arabe spre România

Articole similare

Abonează-te la BoardingPass Plus pentru:

  • ai acces la articolele și analizele publicate în exclusivitate pe site;
  • poți accesa un număr nelimitat de articole publicate pe site;
  • ai acces la profilurile complete ale companiilor aeriene din România;
  • ai acces la versiunea fără reclame a site-ului nostru;
  • vei fi printre primii care află cele mai importante știri din industrie.
Abonează-te acum nou
Profilul complet al acestei companii aeriene va fi disponibil în curând.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Abonament BoardingPass Plus

Dacă ești deja abonat la BoardingPass Plus, te rugăm să te conectezi pe site folosind numele de utilizator și parola contului tău.

În cazul în care nu ești abonat dar dorești să o faci, poți să te abonezi acum la BoardingPass Plus rapid și simplu.

De ce să cumperi un abonament BoardingPass Plus? Află aici.

Abonează-te la buletinul informativ Din aviație

Abonează-te gratuit la buletinul nostru informativ și îți trimitem în fiecare dimineață de vineri pe e-mail cele mai noi și importante știri din industria aviatică locală și globală.

Total
0
Share